Declarațiile cutremurătoare ale unui român care a intrat în flăcări și fum pentru a salva zeci de oameni din incendiul de la Crans Montana

Un român care trăiește de mai mulți ani în Elveția a devenit erou într-una dintre cele mai renumite stațiuni montane, după ce a reacționat prompt și a contribuit la salvarea a zeci de oameni, imediat după o explozie extrem de violentă produsă într-un bar aglomerat. Tragedia s-a petrecut în Crans-Montana, una dintre cele mai populare destinații de schi din Elveția.

Deflagrația a avut loc într-un local din stațiune, într-un moment în care peste 100 de persoane se aflau în interior, majoritatea fiind turiști. Explozia a fost deosebit de puternică, urmată rapid de flăcări și un fum gros, ceea ce a declanșat panică. Oamenii au încercat să fugă, însă lipsa unor ieșiri de urgență bine gândite a înrăutățit situația. Peste 100 de persoane au ajuns la spital, iar bilanțul oficial indică 47 de morți.

Printre cei care au asistat la scenele dramatice s-a numărat și un român stabilit în Elveția, aflat la doar câțiva metri de locul tragediei, care a intervenit instinctiv pentru a salva vieți. Pentru el, clipele trăite au readus amintiri dureroase legate de una dintre cele mai cumplite tragedii din istoria recentă a României.

„A fost exact ca la Colectiv”, a declarat bărbatul, făcând o paralelă între haosul creat, absența ieșirilor de siguranță și disperarea victimelor, asemănătoare cu cele din incendiul clubului bucureștean din 2015.

George se afla în apropierea barului, împreună cu soția și copiii, când a auzit bubuitura care a schimbat totul. „A fost o explozie teribilă, urmată de o flacără uriașă. Am văzut oameni ieșind din clădire cu hainele în flăcări”, a relatat el. Fără ezitare, a intrat în localul cuprins de foc și fum, unde multe persoane rămăseseră captive. Peste 80 de persoane am scos numai eu, care încă mai prezentau semne vitale”

„Au intervenit foarte mulți oameni din apropiere pentru a da o mână de ajutor, cu toții fiind foarte speriați. Explozia s-a desfășurat timp de 20 de secunde aproximativ, fiind urmată de o flamă enormă. Apoi totul s-a transformat în fum”, a povestit George.

Minutele care au urmat au părut nesfârșite. Românul a reușit să scoată din interior zeci de oameni cu arsuri grave, unii inconștienți, alții luptându-se să respire. Din păcate, o parte dintre cei salvați au decedat ulterior, din cauza rănilor extrem de grave.

„Au intervenit foarte mulți oameni din apropiere pentru a da o mână de ajutor, cu toții fiind foarte speriați. Explozia s-a desfășurat timp de 20 de secunde aproximativ, fiind urmată de o flamă enormă. Apoi totul s-a transformat în fum”, a povestit George.

Haos generalizat și absența ieșirilor de urgență

Explozia, care ar fi durat aproximativ 20 de secunde, a fost urmată de o flacără imensă și apoi de un nor dens de fum. Interiorul localului arăta „ca după un bombardament”, potrivit martorului. Căile de evacuare erau insuficiente, iar oamenii s-au îmbulzit, s-au călcat în picioare și au încercat cu disperare să scape.

„A fost ca la Colectiv, pentru că lumea s-a călcat în picioare să poată să iasă din acel restaurant. Nu au existat uși de siguranță sau măsuri care să permită evacuarea rapidă. Exact ca la Colectiv”, a spus George

Victimele au fost transportate în spitale din mai multe regiuni ale Elveției, dar și în Germania și Austria, ceea ce arată amploarea tragediei. Autoritățile elvețiene au confirmat moartea a 47 de persoane și rănirea a peste 100. Guvernul a instituit stare de urgență și a mobilizat toate resursele necesare. Poliția a precizat că, până în acest moment, incidentul este tratat ca un accident, nu ca un act terorist.

Primele date din anchetă sugerează că explozia ar fi fost declanșată de artificii utilizate în timpul unui concert, însă investigațiile continuă. Polițiștii și procurorii încearcă să afle cum a fost posibil ca folosirea unui astfel de dispozitiv să provoace un dezastru de asemenea proporții într-un spațiu închis, plin de oameni.

Lasă un comentariu