Comunitatea din Lugoj a fost zguduită de vestea dispariției lui Răzvan Grecu. Tânărul s-a stins din viață vineri, 13 februarie, la doar 26 de ani, în urma unui infarct miocardic. Prietenii și cunoscuții vorbesc despre un băiat discret, muncitor și mereu gata să ajute.
Răzvan, pe care mulți îl alintau Răzvi, își găsise drumul în meseria pe care și-o dorise din copilărie: era șofer de camion. Spun apropiații că iubea mașina pe care o conducea și că a investit timp, răbdare și perseverență pentru a o stăpâni impecabil. Pentru cei din jur, plecarea lui bruscă rămâne greu de cuprins în cuvinte.
Un început de drum frânt brusc
Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un tânăr fără probleme de sănătate. De aceea, anunțul despre un infarct miocardic la o vârstă atât de mică a venit ca un șoc pentru familie și prieteni. Mulți își amintesc cât de serios era la volan și cât respect avea pentru regulile drumului, pentru colegi și pentru munca sa.
În oraș, dar și în rândul comunității de transportatori, oamenii au rememorat drumurile parcurse de Răzvan, optimismul cu care își făcea treaba și bucuria sinceră cu care vorbea despre camioane. Nu puțini spun că și-a transformat pasiunea în identitate și că, de fiecare dată când urca în cabină, părea pe deplin în elementul său.
Familia și prietenii, copleșiți de durere
După aflarea veștii, rudele și apropiații au intrat într-o stare de șoc, încercând să găsească explicații pentru o tragedie care a răpit viața unui tânăr aflat la început de drum. Gândurile de sprijin și compasiune au început să curgă din toate direcțiile.
„Am aflat cu tristețe fără margini de pierderea unui coleg si preten RAZVAN GRECU. De azi înainte nu-l vom mai caută la telefon sau acasă. De azi înainte îl vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai plecă niciodată. Odihnească-se în pace! Ai plecat mult prea devreme dintre noi.”
Mesajele adunate vorbesc despre respectul pe care Răzvan îl câștigase prin conduită, seriozitate și felul cald de a se purta cu cei din jur. Pentru colegii din trafic, rămâne imaginea tânărului atent, dedicat și mândru de meseria sa de șofer de camion.
„ Copilul ăsta trăia pt camioane, respira pt camioane, visa doar camioane și conducea camioane ca și cum doar meseria asta ar exista pe pământ. Am vorbit de multe ori la telefon, un tânăr foarte civilizat, respectuos și cu mult bun simt…Ți-ai dorit mai mult decât toți să fii unul de-al nostru și ai fost cel mai bun dintre noi! Condoleanțe familiei! Am pielea de găină, încă nu cred că s-a întâmplat asta.”
În aceste ore, comunitatea își exprimă solidaritatea și încearcă să fie alături de familie. Prietenii subliniază că Răzvan a rămas același om echilibrat, gata să-și ducă sarcinile până la capăt, indiferent de cât de lung era traseul.
Pe paginile de socializare, fotografiile cu drumuri lungi și cabine luminate în miez de noapte sunt însoțite de cuvinte simple, dar apăsate. În comentarii, numele care revine, scurt și plin de dor, este cel pe care îl auzea cel mai des: Răzvi.