Diana Șoșoacă și-a pierdut imunitatea, după decizia Parlamentului European, luată marți, 28 aprilie. Parchetul General o cercetează pe lidera SOS pentru lipsire de libertate, promovarea ideologiilor fasciste și negarea Holocaustului, generând controverse majore.
2 Lidera S.O.S, în centrul a numeroase controverse
Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate
Diana Șoșoacă a pierdut imunitatea parlamentară, iar Parchetul General poate să o investigheze oficial. Decizia Parlamentului European a fost adoptată marți, cu o majoritate covârșitoare, potrivit europarlamentarului Siegfried Mureșan.
„Tocmai am votat pentru ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă. Cererea a trecut cu o largă majoritate. Parlamentul European este mereu unit în a permite justiției să-și facă treaba”, a declarat acesta pe Facebook.
Această hotărâre vine după ce Comisia de afaceri juridice (JURI) a avizat, în urmă cu doar câteva zile, solicitarea de ridicare a imunității. Parchetul General a confirmat ulterior că Diana Șoșoacă este cercetată penal pentru mai multe acuzații grave, printre care patru cazuri de lipsire de libertate, promovarea ideologiilor fasciste și legionare, dar și declarații antisemite și negarea Holocaustului.
Lidera S.O.S, în centrul a numeroase controverse
Diana Șoșoacă, cunoscută pentru declarațiile și acțiunile sale controversate, a atras atenția opiniei publice încă din 2024. În acel an, după ce candidatura sa la alegerile prezidențiale a fost invalidată de Curtea Constituțională, aceasta a stârnit un val de critici prin elogierea publică a liderului mișcării legionare Corneliu Zelea-Codreanu și prin vizitarea unei troițe dedicate acestuia în Tâncăbești, județul Ilfov.
Controversele au continuat și în 2025, când Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului a depus un denunț împotriva europarlamentarei, acuzând-o de promovarea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European.
Acțiunile Dianei Șoșoacă au atras reacții dure din partea organizațiilor care luptă pentru memoria victimelor regimurilor dictatoriale.
Aleasă europarlamentar pe listele partidului S.O.S. România în 2024, Diana Șoșoacă a continuat să fie o figură polarizantă. În mai multe ocazii, aceasta i-a descris pe mareșalul Ion Antonescu și Corneliu Zelea-Codreanu drept „eroi”, provocând indignare atât în rândul societății civile, cât și în cadrul comunităților evreiești și al organizațiilor internaționale.
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!