Primele declarații ale mamei lui Alexandru, după externare: „A fost foarte..

După două zile de căutări disperate, Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure, a fost externat astăzi de la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu și s-a întors în sânul familiei sale.

Micuțul a fost internat câteva zile, fiind diagnosticat cu deshidratare ușoară și pneumonie interstițială, însă acum starea lui este bună.

Pe durata spitalizării, Alexandru a fost îngrijit cu multă atenție și afecțiune de personalul medical, care i-a oferit sprijin și chiar mici gesturi de încurajare, precum ciocolată și îmbrățișări. Familia a fost impresionată de grija și bunătatea tuturor celor implicați în îngrijirea copilului, dar și de sprijinul primit din partea comunității, care a adus cadouri și jucării.

Asistentele foarte drăguțe. De la mai multe secții au venit să îl salute cu o ciocolată, să îl îmbrățișeze, să îl pupe. Toată lumea a fost foarte drăguță. Toată lumea foarte atentă cu noi. Au fost și persoane care au venit și ne-au lăsat cadouri, jucării ”, a povestit mama copilului.

Dispariția lui Alexandru a mobilizat sute de oameni, voluntari și echipe de intervenție, inclusiv elicoptere, care au participat la căutarea sa timp de peste 48 de ore.

Medicii explică faptul că băiețelul a supraviețuit datorită faptului că nu a conștientizat pericolul în același mod ca un adult, ceea ce i-a permis să reziste în condițiile dificile din pădure.

Deși a fost externat, Alexandru va rămâne sub supravegherea medicului de familie pentru a se asigura că se recuperează complet. Tatăl său intenționează să organizeze o petrecere pentru toți cei care au contribuit la găsirea copilului, un gest de mulțumire și recunoștință pentru efortul comun care a adus un final fericit acestei povești.

„Pregătim ceva pentru el și pentru toți care vor să vină, care au participat la găsirea lui Alexandru și nu numai. O mică petrecere”, a spus tatăl lui Alexandru.

Lasă un comentariu