Un tren plin de călători a luat foc! Cele două vagoane cu oameni au…

Momente de panică în județul Bihor, după ce un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren de pasageri aflat în Halta Tămășeu. Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, iar intervenția rapidă a personalului feroviar și a pompierilor a împiedicat producerea unei tragedii.

Incendiu la locomotiva unui tren de călători în Bihor. Flăcările au izbucnit în Halta Tămășeu

Potrivit autorităților, focul s-a manifestat la compartimentul motor al locomotivei, unde au fost observate flăcări deschise și degajări mari de fum.

Locomotiva a fost decuplată rapid de la vagoane

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor a transmis că angajații haltei au reacționat imediat după izbucnirea incendiului și au reușit să decupleze vagoanele de locomotivă, mutând aceasta la o distanță sigură.

„În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la locomotiva unui tren de pasageri, aflat în Halta Tămăşeu. În momentul sesizării evenimentului, personalul a decuplat vagoanele şi a deplasat locomotiva la o distanţă sigură de acestea”, precizează sursa citată.

Măsura a fost esențială pentru a evita extinderea flăcărilor la vagoanele în care s-ar fi putut afla călători.

Pompierii au lichidat incendiul în aproximativ 10 minute

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea.

Potrivit ISU Bihor, la intervenție au participat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.

„Incendiul, care se manifesta cu flacără deschisă şi degajări de fum la compartimentul motor, a fost localizat şi lichidat în circa 10 minute de pompieri, care au reuşit astfel să împiedice extinderea flăcărilor şi să limiteze semnificativ pagubele”, mai arată sursa citată.

Intervenția rapidă a salvatorilor a făcut ca situația să fie ținută sub control într-un timp foarte scurt.

Cauza probabilă a incendiului

Primele verificări efectuate de specialiști arată că incendiul ar fi pornit de la un conductor electric defect.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bihor, flăcările au afectat un motor de ventilator și un panou electric al locomotivei.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul feroviar.

Lasă un comentariu