Prezentatorul TV Cătălin Măruță a vorbit deschis despre diferențele majore dintre spitalele din orașele mici și cele din marile centre, subliniind că accesul la servicii de bază rămâne inegal.
În opinia sa, unele comunități sunt nevoite să își trimită pacienții în alte localități pentru îngrijiri esențiale, iar șansa la timp a intervenției poate face, literalmente, diferența.
Cătălin Măruță, semnal de alarmă despre accesul la îngrijiri
Într-o discuție publică, realizatorul TV a atras atenția că, în timp ce orașele mari dispun de infrastructură mai solidă, localitățile mici încă se confruntă cu lipsuri serioase. El a punctat că, atunci când se produce un infarct, există locuri unde „serviciul” necesar nu este disponibil, iar pacientul trebuie transportat către capitală. A subliniat astfel cât de mult contează întâlnirea dintre intervenția rapidă și momentul la care ajunge ambulanța.
„Nu știu cum e Târgu-Jiu din punctul ăsta de vedere, chiar nu știu. Poate Târgu-Jiu, nu pentru că e un oraș mai mare, dar mă refer de orașe mai mici. N-am fost 100% să zic, dar știu orașe și prin Moldova care nu au aceleași facilități. Te duci în orașe care nu au, dacă se întâmplă să facă cineva infarct, trebuie să-l duci la București și dacă are șanse pe drum și ajunge ambulanța când trebuie, poate să scape.”
Reclamă Video (Advertising)
„De ce? Pentru că la el în oraș nu există un spital care să aibă și acest serviciu. Noi vorbim de 35 de ani de la revoluție când în oriunde în lumea asta spitalele după 70 de ani se dărâmă pentru că bacteriile care intră în pereți nu pot fi date cu o lavabilă și distruse. Noi nu construim sau dacă construim construim foarte puțin.”
„Nu știu cum e Târgu-Jiu din punctul ăsta de vedere, chiar nu știu. Poate Târgu-Jiu, nu pentru că e un oraș mai mare, dar mă refer de orașe mai mici. N-am fost 100% să zic, dar știu orașe și prin Moldova care nu au aceleași facilități. Te duci în orașe care nu au, dacă se întâmplă să facă cineva infarct, trebuie să-l duci la București și dacă are șanse pe drum și ajunge ambulanța când trebuie, poate să scape.”
„De ce? Pentru că la el în oraș nu există un spital care să aibă și acest serviciu. Noi vorbim de 35 de ani de la revoluție când în oriunde în lumea asta spitalele după 70 de ani se dărâmă pentru că bacteriile care intră în pereți nu pot fi date cu o lavabilă și distruse. Noi nu construim sau dacă construim construim foarte puțin.”
Diferențe între centrele universitare și spitalele locale
Măruță a evidențiat prăpastia dintre rețeaua din marile orașe și spitalele din multe județe. Potrivit afirmațiilor sale, cazurile grave sunt adesea direcționate către centre universitare, fiindcă unitățile locale nu au secții specializate sau aparatura necesară. În plus, numeroase clădiri de spital sunt foarte vechi, ridicate cu zeci de ani în urmă, iar reparațiile punctuale nu rezolvă problemele de fond.
El a amintit că au trecut peste trei decenii de la schimbarea de regim, iar în acest interval ritmul construirii de spitale a rămas modest. Din perspectiva prezentatorului, igiena structurală a unor clădiri nu poate fi asigurată prin simple zugrăveli, deoarece „bacteriile care intră în pereți” nu dispar prin soluții de suprafață. De aici și ideea că în multe părți ale lumii spitalele vechi sunt înlocuite după circa 70 de ani – o comparație prin care a ilustrat decalajul dintre practici.
Accesul rapid la îngrijiri determină traiectoria multor pacienți, iar distanța până la un centru capabil să gestioneze situații critice poate deveni un factor de risc. Măruță a arătat că pentru un locuitor dintr-un oraș mic, drumul până la București – în lipsa „serviciului” necesar la nivel local – poate fi decisiv, mai ales când totul depinde de minute și de momentul în care sosește echipajul medical.
Afirmațiile au fost făcute în dialog cu jurnalista Ionela Năstase, context în care prezentatorul a reluat ideea că inechitățile dintre rețelele medicale ale orașelor mari și ale localităților mici rămân vizibile, atât prin dotări, cât și prin starea clădirilor spitalicești.