Crește vârsta de pensionare de luna viitoare. Apar schimbări importante și pentru pensionarea anticipată
Apar modificări în privința vârstei de pensionare în România de la 1 iulie 2026. Femeile sunt vizate de noile schimbări.
Vârsta de pensionare pentru bărbați rămâne stabilită la 65 de ani, dar femeile o să muncească mai mult timp înainte să poată beneficia de pensie, având în vedere că autoritățile vor ca atât bărbații, cât și femeile să se pensioneze la 65 de ani.
Concret, în fiecare an se vor adăuga aproximativ două luni la vârsta de pensionare, astfel încât și femeile să atingă pragul de pensionare de 65 de ani până în 2035.
Modificări importante apar și în ceea ce privește pensionarea anticipată. Noua lege elimină pensionarea anticipată cu penalizare. Astfel, din acest moment pot să iasă anticipat la pensie fără penalizare doar cei care au vârsta de 60 de ani și au și un stagiu de cotizare de 40 de ani.
Potrivit Legii nr. 360/2023, pensia anticipată se poate acorda cu maxim 5 ani înainte ca persoana în cauză să împlinească vârsta standard de pensionare.
Liderii PNL, USR și UDMR s-au întâlnit joi dimineață la Guvern pentru a relua discuțiile cu privire la propunerile pe care urmează să i le facă lui Nicușor Dan.
Liderii celor trei partide caută o variantă de premier pentru un Guvern PNL-USR-UDMR.
„De partea corectă a istoriei. Modernizarea României nu poate fi amânată încă o generație. România are nevoie de un guvern serios care continuă reformele și livrează pentru oameni. Suntem hotărâți să ne asumăm…
Barbatul a coborât aproximativ 12 etaje pe scări în timpul unui cutremur. Venezuela a fost lovită astăzi de două cutremure.
Ziua de astăzi a fost una plină de emoții pentru cei 145.000 de elevi care au susținut prima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și Literatura Română.
Încă de la primele ore ale dimineții, curțile școlilor au fost animate de prezența elevilor, părinților și profesorilor, toți uniți de emoția examenului – primul test cu adevărat important din viața multora dintre acești tineri.
Elevii au spus că sunt încrezători
Mulți elevi au venit încrezători, după luni…
Culisele puterii. Florin Negruțiu: „Sistemul s-a reunit și caută un patron. Sorin Grindeanu fuge de austeritate”