
Președintele Nicușor Dan poate bloca legi chiar și după votul Parlamentului! Decizie istorică la CCR!
Președintele României, Nicușor Dan, își recâștigă dreptul de a contesta legile la CCR, chiar și după ce acestea au fost reexaminat de Parlament.
O decizie istorică a Curții Constituționale îi oferă Președintelui României, Nicușor Dan, posibilitatea de a bloca legi chiar și după ce Parlamentul le-a adoptat definitiv. Hotărârea restabilește dreptul șefului statului de a sesiza CCR pentru orice lege, inclusiv pe motive de fond.
Președintele României recâștigă dreptul de a sesiza CCR după reexaminarea legilor
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis sâmbătă, 20 decembrie, un mesaj important privind atribuțiile șefului statului în procesul de control al constituționalității legilor. Într-o postare pe Facebook, șeful statului a explicat că o decizie recentă a Curții Constituționale a restabilit dreptul Președintelui de a sesiza CCR cu privire la orice lege. Această schimbare marchează o revenire la practica constituțională de dinainte de 2018 și întărește rolul Președintelui ca garant al respectării Constituției.
Decizia CCR vine în urma unei sesizări depuse personal de Nicușor Dan, care a contestat o lege privind reorganizarea unor unități de cercetare. Obiecția sa a fost admisă de Curte, iar legea a fost declarată neconstituțională. Practic, până acum, practica Curții limita capacitatea Președintelui de a ataca la Curte o lege după ce aceasta fusese reexaminată de Parlament, reducând astfel posibilitatea de a verifica anumite aspecte esențiale ale actelor normative.
Nicusor Dan: „Curtea Constituțională întărește rolul Președintelui ca garant al Constituției”
Conform noii hotărâri, Președintele poate solicita din nou verificarea constituționalității unei legi chiar și după ce Parlamentul a adoptat forma finală a acesteia. Nicușor Dan a subliniat că această decizie „consolidează rolul Președintelui ca garant al respectării Constituției”, adică poziția sa de principală autoritate care veghează ca legile adoptate să respecte legea fundamentală a țării.
Întreaga declarație a Președintelui reflectă atât schimbarea de practică, cât și contextul juridic în care s-a realizat clarificarea: „Curtea Constituțională a decis recent o schimbare esențială: Președintele României își recâștigă dreptul de a sesiza CCR cu privire la o lege pentru orice motive, inclusiv de fond, chiar și după ce aceasta a fost reexaminată de Parlament.
Este o revenire la practica constituțională de dinainte de 2018, care întărește rolul Președintelui ca garant al respectării Constituției. Această clarificare a fost făcută în urma sesizării mele, în cadrul căreia Curtea Constituțională a admis obiecția și a declarat neconstituțională o lege privind reorganizarea unor unități de cercetare”.