La fața locului au ajuns mai multe echipaje, inclusiv cele medicale, însă pentru cei doi nu s-a mai putut face nimic. Potrivit informațiilor transmise de Digi24, pentru tinerii de 15 și 16 ani a fost constatat decesul.
Evenimentul tragic a avut loc joi seara, 8 octombrie 2026. Adolescenții se plimbau pe motocicletă, iar la un moment dat un tren i-a izbit din plin în zona Haltei Vrabia, din localitatea Vrabia, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
„Accident feroviar, motocicletă lovită de tren în localitatea Vrabia, comuna Tuşnad, zona Halta Vrabia. Sunt două victime.(…) Din nefericire, victimele (ambele de sex masculin, în jur de 15-16 ani) implicate în accidentul feroviar sunt decedate”,a transmis ISU Harghita.
La locul accidentului au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Miercurea-Ciuc, cu o autospecială complexă de primă intervenţie şi o ambulanţă SMURD, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean
DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
