În familia Lenuței Olaru, zilele au început să se măsoare altfel: în apeluri, analize, uși închise și promisiuni că „mâine va fi mai bine”. O tânără de 26 de ani, intrată într-un spital pentru o problemă care părea gestionabilă, a ajuns prinsă într-o succesiune de episoade care au crescut, pas cu pas, presiunea asupra tuturor.
Operația fusese descrisă ca una care, în mod normal, nu ar trebui să răstoarne o viață. Tocmai de aceea, ce s-a întâmplat după intervenție a lovit ca un șoc: o deteriorare treptată, apoi bruscă, pe care familia spune că a simțit-o înainte să o înțeleagă.
În discuțiile din salon și pe holuri, au apărut cuvinte grele: infecție, septicemie, ATI. Apoi, un nume de bacterie pe care rudele susțin că l-au auzit târziu, când deja tabloul devenea tot mai apăsător: Klebsiella. Fără să lege public deznodământul de un singur moment, apropiații au început să adune detalii, să compare date, să ceară explicații.
Primele semne că „nu e doar recuperare”
Calvarul ar fi început cu câteva zile înainte de operație. Pe 5 octombrie 2025, Lenuța a ajuns la Spitalul de Urgență din Galați acuzând dureri abdominale. Inițial, spune familia, a primit o suspiciune care nu părea să impună internare și a fost trimisă acasă. A doua zi, durerea a împins-o din nou spre spital, iar scenariul s-a schimbat: suspiciune de pancreatită, apoi intervenție chirurgicală.
După operație, cei din jur au rămas ancorați de ideea că urmează o recuperare dificilă, dar clară. Doar că, la aproximativ două săptămâni, starea ar fi început să se modifice într-un fel care nu mai semăna cu un post-operator obișnuit. În loc de pași înainte, ar fi apărut complicații și o fragilitate tot mai vizibilă.
Familia susține că au fost momente în care informațiile primite au părut contradictorii: îngrijorări despre o posibilă infecție, apoi ideea că nu ar fi posibilă infectarea cu bacteria invocată. În această tensiune, fiecare zi a devenit o negociere cu necunoscutul: o vizită în care speri la vești, un telefon care poate schimba tot.
„Pe data de 8 octombrie a fost operată de pancreatită. Operaţia a decurs bine, ştiam riscurile. După două săptămâni, starea a început să se schimbe: fusese infectată cu o infecţie nosocomială. Da, Klebsiella. Doctorul nu ne-a spus atunci. A ajuns pe secţia ATI, unde ni s-a comunicat că este suspectă de infecţie în sânge. În schimb, medicul chirurg a susţinut că nu se poate să fie infectată cu această bacterie. Ulterior, a fost adusă pe secţie într-un salon cu şapte persoane. După 3-4 zile am aflat că are Klebsiella luată prin cateter şi în abdomen, deci o avea deja în sânge. Medicul ne-a confirmat şi de aici au apărut complicaţiile”
Declarația aparține Monicăi Olaru, sora tinerei, care descrie o succesiune de episoade ce, în ochii familiei, indică un fir logic: de la un post-operator considerat în regulă, la o infecție care ar fi luat amploare.
Dosare, întrebări și drumul spre București
Pe măsură ce starea Lenuței se agrava, rudele spun că au început să caute răspunsuri nu doar în explicații medicale, ci și în documente. Au fost depuse plângeri penale, iar familia așteaptă clarificări despre traseul complet: când ar fi apărut primele indicii de infecție, ce măsuri au fost luate, de ce unele informații ar fi ajuns la ei cu întârziere.
În încercarea de a-i oferi o șansă în plus, tânăra a fost transferată la Spitalul Fundeni din București. Pentru apropiați, transferul nu a fost doar o schimbare de adresă, ci o linie de demarcație între speranță și teamă: dacă trebuie să pleci atât de departe, înseamnă că lucrurile sunt deja foarte grave.
În salon și în familie, numele Lenuței era rostit ca un legământ: „rezistă”, „mai puțin”, „încă o zi”. Dar în datele care au rămas în urmă, povestea s-a strâns într-o cronologie dură: Lenuța Olaru a murit la Spitalul Fundeni din București, la două luni după operația din Galați, iar familia susține că evoluția a fost agravată de infectarea cu Klebsiella; decesul a fost consemnat pe 10 decembrie 2025.