Da, e adevărat! A fost arestat Vladimir P…

Vladimir Plahotniuc rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, prin decizia Judecătoriei Chișinău.

După ce a fugit din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc a fost prins în Grecia și extrădat în septembrie 2025, după 6 ani, fiind plasat în detenție. El este vizat în mai multe dosare penale, inclusiv pentru corupție, spălare de bani și conducerea unei organizații criminale, unde riscă până la 20 de ani de închisoare.

Procesul a ajuns aproape de final, urmând etapa dezbaterilor judiciare. În acest context, pe 20 martie, instanța a decis să-i prelungească arestul preventiv cu încă 30 de zile, considerând că există riscul să se sustragă sau să afecteze desfășurarea procesului.

„Am relevat, în special, riscul de a împiedica buna desfășurare a procesului, precum și riscul de a se eschiva de la prezentarea în fața instanței de judecată. Instanța a acceptat argumentele și a dispus prelungirea măsurii preventive. Ca element nou a fost invocat faptul că, având în vedere etapa procesuală în care ne aflăm și poziția acuzării, probele administrate sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția inculpatului”, a afirmat procurorul anticorupție, Alexandru Cernei.

Pe de altă parte, avocata lui Vladimir Plahotniuc contestă decizia de prelungire a arestului preventiv, susținând că măsura nu mai este justificată în contextul actual.

„La etapa actuală, când cercetarea judecătorească s-a încheiat și ne aflăm în etapa dezbaterilor judiciare, măsura este disproporționată și nu mai este actuală”, a declarat avocata Victoria Burduja.

Vladimir Plahotniuc este judecat pentru implicarea într-o fraudă de proporții, de aproximativ un miliard de dolari. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Este acuzat de „abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale și spălare de bani, într-un dosar legat de procurarea frauduloasă a formularelor pentru pașapoarte”, ancheta fiind inițiată de Procuratura Generală în 2021.

Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, ar fi implicat în dosarele de corupție

Procurorii susțin că ar fi încercat să-l mituiască pe fostul președinte Igor Dodon cu sume ce ar fi putut ajunge la un milion de dolari, pentru a obține anumite avantaje politice și juridice. În ciuda acuzațiilor, Dodon neagă aceste informații, menționând la momentul respectiv că dosarul este unul politic și că întreaga operațiune ar fi orchestrată de Maia Sandu.

De asemenea, are statutul de acuzat și în dosarul „Metalferos”, fiind acuzat că a creat și condus o organizație criminală de escrocherie și spălare a banilor.

Lasă un comentariu