De ce nu merge Nicuşor Dan la Davos. Consilier: Mesajul pentru români este „nu umblu teleleu prin lume”

Marius Lazurca a fost întrebat, duminică, la Antena 3 CNN, de ce nu merge Nicuşor Dan la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar România va fi reprezentată de ministrul de Externe, Oana Ţoiu.  „Faptul că România este reprezentată la Davos, la nivel înalt, este deja o parte din răspunsul pe care am să vi-l … Citește mai mult

Indianul erou din Craiova, răsplătit

Scenele dramatice din parcul Romanescu din Craiova au făcut înconjurul internetului şi au emoţionat o ţară. Primul care îi sare în ajutor fetiţei de cinci ani este Vipan Kumar, un muncitor din India. Doar că şi el cade în apa îngheţată. În sprijinul lor, pleacă fără să stea pe gânduri un alt bărbat. El este Mădălin Popescu, … Citește mai mult

Un nou DECES cutremurător în familia lui Petrică Mîțu Stoian. A murit…

Lumea folclorului românesc este îndoliată după dispariția artistei Dominica Trop. Conform CANCAN, familia cântăreței a transmis un mesaj emoționant în memoria acesteia, în care își ia rămas bun de la cea care a fost „Muma Domnica”. Renumita artistă de muzică populară a părăsit această lume luni, 19 ianuarie, la vârsta de 87 de ani. A lăsat … Citește mai mult

Maia Sandu dă înapoi privind unirea Republicii Moldova cu România

După ce Maia Sandu a declarat că în cazul unui referendum privind unirea cu România ar vota pozitiv, aceasta face un pas în lateral și transmite că Republica Moldova va asculta de „voința cetățenilor”. În cadrul conferinței de presă de joi, Maia Sandu a declarat că obiectivul ei este ca cetățenii Republicii Moldova să trăiască … Citește mai mult

Igor Cuciuc și soția sa așteaptă un nou copil. Anunțul care aduce speranță după un an de durere profundă

Vestea vine la aproximativ un an după ce cei doi au trecut prin cea mai grea încercare a vieții lor, pierderea unicului copil, Andreea, un eveniment care le-a schimbat complet existența. După tragedia care i-a lovit, viața familiei Cuciuc s-a transformat într-un adevărat calvar. Artistul a vorbit deschis despre suferința trăită, despre golul imens rămas în … Citește mai mult

Tanti Vasilica, nemulțumită de serviciile medicale de la noi din țară!

În ciuda faptului că a trecut cu bine de sărbătorile de iarnă, se pare că mai nou, aceasta se confruntă cu câteva probleme de sănătate. Tanti Vasilica este o prezență cunoscută pe rețelele de socializare, datorită vorbelor sale pline de ințelepciune și umor. Cu toate acestea, odată cu înaintarea în vârstă, apar și anumite probleme de … Citește mai mult

Dan Negru, reacție dură după ce ucigașul lui Mario a fost lăsat liber pentru că are doar 13 ani

Sfârșitul crunt de care a avut parte Mario a îngrozit întreaga țară. Cei care au pus la cale oribila crimă sunt în prezent în situații diferite. În timp ce minorii de 15 ani au fost arestați pentru 30 de zile, cel de 13 ani este liber. Potrivit legii din România, agresorul în vârstă de 13 … Citește mai mult

Lia și Filip au făcut anunțul, „ESTE INSARCINATA”! Bucuria foștilor concurenți de la Casa Iubirii

Publicul i-a văzut încă din primele săptămâni drept favoriți la iubire, iar timpul pare să le fi dat dreptate. După finalul competiției, cei doi au continuat relația departe de camerele de filmat, demonstrând că sentimentele lor au fost reale. Recent, Lia a făcut un anunț extrem de important, care a stârnit imediat reacții în mediul online.  Filip și-a … Citește mai mult

Ce studii are Jaqueline de la Casa iubirii! Puțină lume știe cu ce se ocupa tânăra concurentă înainte de a veni în emisiune

Cel de-al cincilea sezon al emisiunii Casa iubirii a debutat pe 12 ianuarie 2026 și a adus în atenția publicului noi concurenți dornici să își caute jumătatea, cărora li s-au alăturat și trei concurenți din sezonul anterior, Lucia, Robert și Danciu, care și-au dorit enorm să își continue periplul în cadrul show-ului în speranța că … Citește mai mult