Constantin, un bărbat de 47 de ani din Gorj, s-a stins din viață în mod fulgerător, după ce i s-a făcut rău la volan. A oprit mașina cu ultimele puteri și s-a prăbușit

Evenimentul dramatic a avut loc astăzi, în timp ce se afla pe ruta Padeș–Târgu Jiu. La un moment dat, când ajunsese în apropierea localității Peștișani, bărbatul s-a simțit brusc rău și a oprit autoturismul. A coborât din vehicul, iar în scurt timp s-a prăbușit. Martorii au încercat să-i ofere ajutor, însă eforturile lor au fost zadarnice, notează Știri Externe .

Trupul acestuia a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde urmează ca specialiștii să stabilească mâine cauza exactă a morții. Rudele au declarat că nu suferea de afecțiuni cunoscute și nu avusese probleme medicale care să prevestească o astfel de întâmplare tragică, fapt ce amplifică durerea familiei.

Prietenii, colegii și membrii comunității și-au exprimat regretul prin numeroase mesaje postate pe rețelele sociale, amintindu-și de omul discret și respectuos care a fost Constantin:

„Nu pot să cred, prietenul meu drag, că ai plecat așa devreme de lângă noi. Dumnezeu să aibă grijă de tine. Condoleanțe familiei!”

„A plecat un om cu suflet foarte bun, un coleg adevărat.

Dumnezeu să îl odihnească în pace.”

„Costel, îngerul nostru… nu pot să cred că ne-ai lăsat așa. Erai un exemplu în sat, mândru de familia ta. Dumnezeu să te odihnească.”

Lasă un comentariu