Paul de România rămâne în Franța, după ce Curtea de Apel din Paris a respins cererea de extrădare formulată de autoritățile române. Judecătorii francezi au apreciat că noul mandat european de arestare are un caracter disproporționat, decizia vizând exclusiv admisibilitatea instrumentului folosit, fără a reanaliza fondul condamnării din România.
„Am spus întotdeauna că eu cred în justiția franceză”, a declarat prințul, în vârstă de 76 de ani, la ieșirea din sală.
Decizia Curții de Apel din Paris
Instanța a recunoscut că România avea temei pentru a emite un nou mandat, însă a concluzionat că nu este respectat principiul proporționalității cerut în astfel de proceduri. Prin urmare, judecătorii au refuzat executarea mandatului european de arestare și, implicit, trimiterea în țară a lui Paul Philippe pentru executarea pedepsei.
Avocata sa, Miriame Laichi, a salutat hotărârea, susținând că ea „pune capăt unei hărțuiri procedurale inacceptabile” și reafirmă atașamentul Franței față de valorile statului de drept. În ședința de judecată, avocatul general francez solicitase predarea, invocând „prevalența justiției europene asupra dreptului național”, însă completul a mers pe varianta respingerii pentru lipsă de proporționalitate.
Refuzul actual vine după un alt episod notoriu: în noiembrie 2023, aceeași Curte de Apel din Paris a respins prima cerere de extrădare, apreciind că în România nu ar fi fost garantat pe deplin dreptul la un proces echitabil, pe fondul unor nereguli privind depunerea jurământului de către doi dintre cei trei judecători din completul de condamnare.
Între timp, în iulie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a criticat justificarea franceză, considerând-o contrară principiului încrederii reciproce între statele UE. Autoritățile române au revenit, astfel, cu un nou mandat. Cu toate acestea, judecătorii parizieni au apreciat că, raportat la criteriile procedurale, noua cerere rămâne neproporțională.
Contextul condamnării și miza juridică
Paul Philippe al României, descendent al regelui Carol al II-lea, a fost condamnat definitiv în decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate. În același dosar au mai primit pedepse alte 17 persoane, iar prejudiciul estimat s-a ridicat la aproximativ 145 de milioane de euro.
Potrivit actelor din dosar, schema ar fi început în 2006, când prințul ar fi colaborat cu o grupare de escroci pentru a obține, pe cale ilicită, proprietăți revendicate în numele moștenirii familiei regale. Tatăl său, Carol Mircea Grigore, a fost unul dintre fiii regelui Carol al II-lea, iar disputele legate de succesiune și retrocedări au fost alimentate și de contextul istoric: după abdicarea regelui Mihai în 1947, regimul comunist a confiscat patrimoniul Casei Regale, ceea ce a generat litigii prelungite decenii la rând.
Din această perspectivă, dosarul lui Paul de România depășește sfera unei simple proceduri penale: el intersectează revendicări de proprietate cu încărcătură simbolică, sensibilități istorice și exigențe de cooperare judiciară în interiorul Uniunii Europene. De aici și tensiunea dintre obligația statelor de a-și respecta hotărârile definitive și standardele procedurale ce guvernează mecanismele de recunoaștere reciprocă.
În sala de judecată, apărarea a mers pe ideea că speța ilustrează „cel mai mare scandal politic care a lovit vreodată o familie regală” în raport cu litigiile de succesiune, în timp ce Ministerul Public a pledat pentru punerea în executare a mandatului. Acest balans între argumentele legate de drepturi fundamentale și cele de cooperare judiciară a fost tranșat, de această dată, în favoarea neexecutării.
Consecința imediată este că Paul de România rămâne în libertate pe teritoriul francez, iar România nu îl poate prelua pentru executarea pedepsei pe baza mandatului respins. Rămâne de văzut dacă autoritățile române vor încerca un alt demers procedural sau dacă vor exista noi evoluții pe linia dialogului judiciar european.