Familia Ponta–Sârbu a făcut pasul major al adopției, alegând să ofere un cămin unei fetițe pe nume Maria. Decizia a fost asumată împreună cu copiii lor, Andrei și Irina, și a venit din dorința asumată de a dărui afecțiune, fără a urmări un „profil perfect”.RECLAMA
Cum au ales-o pe Maria
Daciana Sârbu a mărturisit că hotărârea a fost luată în clipa în care au întâlnit-o pe copilă. Alegerea a avut la bază o rezonanță afectivă imediată, însoțită de impresia unei asemănări fizice cu Victor Ponta și de energia luminoasă a fetiței.RECLAMA
„Prima dată când am văzut-o, am fost impresionați de asemănarea cu Victor și de cât de veselă era. Am decis pe loc că ea va fi copilul nostru. Am văzut în ea un suflet plin de bucurie”, a povestit Daciana.
Procesul de potrivire a fost abordat cu deschidere. Cei doi nu au impus bariere rigide, ci au indicat doar vârsta dorită și câteva repere generale în dosar. Prioritatea a fost să se orienteze către copiii greu adoptabili, pentru care șansele de integrare într-o familie sunt, de regulă, mai mici.
„Nu am avut criterii stricte. Am completat un dosar în care specificam vârsta dorită și alte detalii. Ne doream o fetiță, asta era tot. Am ales să ne îndreptăm către copiii mai greu de adoptat pentru că nu ne interesa ce probleme avuseseră sau de ce erau pe listă. Eram gata să primim orice copil, nu căutam perfecțiunea.
„Voiam să dăruim iubire, aveam multă de oferit. După tot ce trecusem ca familie, nu ne speria o situație dificilă.” Înainte de hotărârea finală, părinții au discutat cu Andrei și Irina despre schimbările care urmau. Disponibilitatea celor doi a cântărit mult: fratele s-a arătat dispus să împartă spațiul, iar sora își dorea de multă vreme o prietenă apropiată în casă.
„Andrei a fost gata să-i ofere camera lui. Irina voia o soră ca să aibă pe cineva apropiat și nu voia să-și piardă camera. Era foarte entuziasmată”, a povestit Daciana Sârbu.
Drumul dificil al integrării
Intrarea Mariei în familie a presupus un parcurs intens, în care entuziasmul inițial s-a împletit cu etape firești de adaptare. Părinții au acceptat încă de la început că vor exista încercări, iar acest lucru i-a determinat să caute sprijin specializat. Fetița a avut nevoie de terapie pentru a depăși bagajul emoțional acumulat înainte de adopție.
„Adopția este ca un pelerinaj, un drum greu, plin de lupte interioare și provocări”, a adăugat Daciana.
În acest proces, susținerea din partea familiei a fost esențială. Victor Ponta a rămas un punct de echilibru, iar colaborarea cu un psiholog a ajutat la structurarea etapelor de acomodare. Au existat clipe de ezitare, însă angajamentul comun i-a ajutat să meargă mai departe, pas cu pas.
„Au fost momente dificile, dar cu ajutorul lui Victor și al unui specialist am reușit să trecem peste. Această experiență ne-a schimbat viața”, a explicat Daciana.
Sprijinul emoțional, ritmul potrivit și răbdarea s-au îmbinat cu regulile unei vieți de familie asumate. În centrul acestei povești se află o fetiță veselă, curioasă și dornică să aparțină, iar familia lucrează consecvent pentru a-i consolida sentimentul de siguranță.