Mirabela Grădinaru, partenera primarului general al Capitalei, a vorbit deschis despre viața de acasă și despre felul în care gusturile formate în copilărie pot deveni un etalon greu de atins în prezent. Mărturisirea a venit într-o discuție calmă, fără ocolișuri, în care s-a văzut mai mult omul din spatele funcției publice decât oficialul.
Ce a povestit Mirabela Grădinaru la emisiunea „La cină”
Invitată la „La cină”, pe Digi 24, Mirabela a explicat că există un preparat cu valoare afectivă aparte pentru Nicușor Dan: fasolea cu ciolan, așa cum o gătea mama lui. Oricât ar încerca, spune ea, nu poate reproduce acel gust inconfundabil care îl leagă pe partenerul său de anii copilăriei.
„Recunosc că n-am reușit niciodată să fac fasolea cu ciolan așa cum o făcea mama lui, care este mâncarea lui preferată. Fac și eu fasole, dar nu ajung să ating gustul mâncării din copilărie”.
Declarația, rostită fără dramatism, conturează o realitate familiară multora: rețetele transmise de la părinți rămân reperul suprem, iar încercările de a le egala se lovesc de amintiri, de tehnici și de contextul în care au fost create.
Vorbind și despre propriile preferințe, Mirabela a evocat „mâncarea de chiper” – o combinație de ardei copți cu ceapă – pe care bunica o gătea pe plită. Chiar dacă a căutat rețeta și a încercat să o refacă, gustul obținut astăzi nu mai are aceeași profunzime. Diferența, sugerează ea, ar putea ține de gătitul pe foc de lemne, acel detaliu tehnic care schimbă textura, aroma și, poate, întreaga experiență.
Deși se descrie ca fiind o persoană gurmandă care „trăiește ca să mănânce”, Mirabela admite cu onestitate că nu se consideră talentată la cratiță. Totuși, din nevoile familiei s-a născut o rutină: pentru copii pregătește mâncăruri simple, ciulama, ostropel, pește cu orez, adică acele preparate de bază care asigură echilibrul unui meniu de zi cu zi.
Preferințele din familie și așteptările din bucătărie
În aceeași intervenție, Mirabela a subliniat că Nicușor Dan nu este mofturos. Nu e vorba de pretenții sau standarde nerezonabile, ci de un punct de comparație inevitabil: mâncărurile mamei, încărcate de memorie afectivă. Rețetele acelea au devenit, în timp, o unitate de măsură greu de atins de oricine altcineva.
Dincolo de presiunea simbolică a „gustului perfect”, accentul rămâne pe normalitatea gospodăriei. Mirabela gătește atunci când e nevoie, fără a transforma masa în spectacol și fără a-și propune recorduri culinare. A recunoscut, cu o sinceritate ușor autoironică, că face ceea ce trebuie făcut pentru familie, iar rezultatul – chiar dacă nu replică idealul din copilărie – este corect, hrănitor și suficient pentru ritmul de azi.
Detaliile împărtășite la televizor conturează un tablou intim, în care nostalgia și pragmatismul conviețuiesc. În centru nu se află performanța culinară, ci relațiile, amintirile și grija zilnică pentru cei de acasă – elemente care rămân la fel de relevante, indiferent de agende sau responsabilități publice.