O vacanță planificată pe repede înainte s-a transformat într-o întâlnire care a atras imediat atenția. Adela Popescu și Radu Vâlcan au ajuns pentru câteva zile pe Riviera Franceză, iar acolo s-au întâlnit chiar cu Mihaela Rădulescu, care locuiește de ani buni în zonă.
Întâlnirea nu a fost planificată din timp. Adela a povestit că s-au văzut chiar în avion, iar de acolo lucrurile au venit de la sine. Mihaela a devenit, în glumă, „ghidul lor local” pentru ultimele zile de vacanță.
Vacanță scurtă, dar cu mesaj clar despre relația lor
Adela Popescu a vorbit despre această escapadă și despre ce a însemnat pentru relația cu Radu Vâlcan.
„Escapadele în doi mie îmi spun că noi doi SUNTEM BINE. Factorii externi ne mai încurcă, dar uite, pleci patru zile și îți reamintești că nu te mai enervează nimic la celălalt, că e omul alături de care, în continuare, vezi lumea cu cea mai frumoasă liniște.”, a scris ea la descrierea fotografiilor.
Mihaela Rădulescu, mesaj sfâșietor în ziua în care Felix Baumgartner ar fi împlinit 57 de ani! Vedeta, copleșită de dor: „Ca și cum nu ar exista ziua de mâine…”
Vedeta a explicat că destinația a fost aleasă în ultimul moment, în funcție de zboruri, iar Riviera Franceză a fost varianta potrivită pentru cele patru zile libere pe care le aveau. Tot ea a povestit și cum a apărut întâlnirea cu Mihaela Rădulescu.
„Minunata întâmplare să ne întâlnim în avion cu Mihaela Rădulescu care a devenit oficial ghidul nostru privat pentru ultimele două zile.”
Adela Popescu și soțul ei, acasă la Mihaela Rădulescu
Odată ajunși în Monaco, cei doi nu au avut parte de o vacanță obișnuită. Mihaela Rădulescu i-a plimbat prin locurile preferate și i-a invitat acasă, unde le-a arătat terasa cu vedere spectaculoasă și le-a pregătit celebrul affogato despre care Adela a spus că este „la nivel de Liga Campionilor”.
Durere fără mască! Mihaela Rădulescu, mesaj sfâșietor în văzul tuturor: “E o poveste stranie despre ea, nu despre noi…”. Cui îi este adresat
Atmosfera a fost una relaxată, iar acest lucru s-a văzut și în clipurile postate pe Instagram. Într-un moment filmat, cele două au făcut schimb de replici în glumă.
Mihaela: „Eu sunt ghidul local si am venit sa-i arat ceva frumos, asa niste natura, niste copaci.”
Adela: „Nu, Mihaelei i s-a facut mila de mine ca a vazut ca m-ai adus pe Riviera Franceza si m-ai dus practic si la tara… este ghid local, nu ne-a costat mult.”
Mihaela: „Le-am facut un pret bun.”
Dincolo de glume, imaginile arată o întâlnire apropiată, fără formalități, între oameni care se cunosc și se simt confortabil împreună.
Într-un alt mesaj, Adela a ținut să transmită clar cum este Mihaela în această perioadă.
„Pentru toti cei care m-ati intrebat, Mihaela e bine. Și o să fie și mai bine!”
Mesajul vine după o perioadă dificilă pentru Mihaela Rădulescu, marcată de pierderi importante în viața personală. Tocmai de aceea, apariția ei relaxată, în compania prietenilor, a fost remarcată rapid de fani.
Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie
De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani
Primele imagini cu Laurette după operație. Vedeta apare în cârje și face mărturisiri dureroase: „Nu sunt recuperată 100%”
Horoscop săptămânal 4-10 mai 2026: Semnul zodiacal care are parte de un nou început la locul de muncă. Acesta va fi promovat
Boala gravă de care suferă femeile de peste 35 de ani! Medicii au descoperit că…
Valentin Sanfira iese la rampă cu o DECLARAȚIE PUTERNICĂ și vorbește fără filtre! Ce a transmis în urmă cu câteva ore A LUAT PE TOATĂ LUMEA PRIN SURPRINDERE: „Chiar și…