Ei sunt cei doi tineri care au murit în prima zi de Paște, în accidentul din pădurea Snagov. Mihai și David au intrat cu mașina într-un copac, cu viteza de 140 km/h

Mihai și David, cei doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul din Ciolpani. Mașina cu care au intrat în copac circula cu 140 km/h.

Noaptea de Paște a fost marcată de o tragedie în pădurea Snagov: David și Mihai, ambii în vârstă de 20 de ani, au murit după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, în urma ratării unei curbe de către șofer.

Mihai se afla la volan, iar David ocupa locul din dreapta. Forța impactului a fost atât de mare, având viteza de 140 km/h, încât un telefon aflat în mașină a declanșat automat un mesaj SOS.

Mașina în care se aflau cei doi tineri a lovit un copac de dimensiuni mari, după care s-a răsturnat pe plafon. Echipajele de intervenție au reușit să-i descarcereze, însă cei doi tineri nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Ulterior, trupurile neînsuflețite au fost transportate la INML pentru investigații suplimentare.

Apar detalii noi despre cei doi tineri de 20 de ani care și-au pierdut viața în prima zi de Paște, după ce mașina în care se aflau a intrat cu viteză într-un copac, în apropiere de Lacul Snagov. Mihai, cel care conducea autoturismul în momentul accidentului, primise mașina de lux cadou de la părinți cu doar o săptămână înainte, informează Realitatea.net.

Mihai publicase pe rețelele sociale imagini din diverse parcări, unde tineri se adunau pentru a face drifturi. Avea permis de conducere de aproximativ doi ani, însă, la un moment dat, acesta i-ar fi fost suspendat. Potrivit martorilor, înainte de tragedie, cei doi ar fi participat la curse în Piața Constituției.

Lasă un comentariu