Ianis, un tânăr fotbalist de 14 ani și tatăl său și-au pierdut viața într-un grav eveniment rutier, în Timișoara:,,Cuvintele sunt prea puține pentru a descrie suferința”

Este vorba despre Ianis Sîrbu, un tânăr fotbalist legitimat la academia Ripensia UVT Timișoara, unde era apreciat pentru talentul său, seriozitate și pasiunea pentru fotbal, notează ȘtirileKanalD.

Cei care l-au cunoscut spun că era un copil muncitor, implicat și mereu dornic să progreseze.

Dincolo de activitatea sportivă, Ianis era elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara, unde era bine integrat și apreciat de colegi și profesori. Dispariția sa, alături de cea a tatălui său, a lăsat un gol imens în sufletele celor apropiați.

„Clubul nostru traversează un moment de profundă tristețe. Am aflat cu durere despre tragedia în urma căreia unul dintre copiii academiei noastre, Ianis Sîrbu care recent a împlinit 14 ani, și-a pierdut viața alături de tatăl său, in urma unui accident rutier petrecut în seara de 10 aprilie. În astfel de clipe, cuvintele sunt prea puține pentru a descrie suferința. Suntem alături de familia îndurerată, de colegii de echipă și de antrenorul său, Rafael Prodana, greu încercați de această pierdere.

Întreaga suflare ripensistă este unită în gând și în rugăciune. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se arată în comunicatul clubului.

Lasă un comentariu