Lia și Filip au revenit în Casa Iubirii! Ahmed este șocat de prezența Liei: „Eu nu am văzut-o așa caldă niciodată”

În ediția de sâmbătă, 27 iunie, Lia și Filip au revenit în „Casa Iubirii” pentru a-și vizita foștii colegi. Cei doi au fost primiți cu bucurie de concurenți, iar revederea a fost plină de emoții. Vizita lor a adus atât momente relaxate, cât și discuții despre relațiile din competiție și despre experiența pe care au trăit-o în timpul participării la emisiune.

Lia și Filip, întâmpinați cu bucurie de concurenți

Lia și Filip au pășit cu multe emoții în Casa Iubirii, după ce au participat în sezonul trecut în emisiune și au reușit să formeze un cuplu.

Lia a observat că Lucia este foarte fericită și a întrebat-o de ce, iar concurenta a precizat că: „Da, sunt fericită să te văd, sincer! Sunt fericită să văd vechii colegi.”

Lia a continuat discuția și le-a întrebat pe fete: „Voi cum sunteți, în rest, fetele?”

Concurentele i-au răspuns că se simt foarte bine și că așteaptă ca în „Casa Iubirii” să intre un nou băiat.

Între timp, în casa băieților, concurenții au vorbit despre Filip și despre felul în care acesta se exprima în competiție. Iosif a spus: „Ca idee cum vorbea și cum își exprima punctul de vedere, foarte coerent, foarte cursiv, foarte ok…”

Ahmed a intervenit și el în discuție și a vorbit despre schimbarea pe care a observat-o la Lia.

Citește si: „Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

„Eu nu am văzut-o așa caldă niciodată. Era foarte impulsivă și foarte agresivă în modul în care vorbea și în momentul de față este foarte caldă, vorbește foarte frumos…

Ce sfaturi le-au oferit Lia și Filip concurenților

Ajunși în casa fetelor, Lia l-a întrebat pe Filip ce sfat le-ar da concurentelor, iar el a răspuns că: „Să facă ce simt!”.

Lia le-a întrebat apoi pe fete: „Voi faceți ce simțiți?”

Andreea a răspuns că ele fac ceea ce simt, însă uneori acest lucru poate deranja alte persoane.

„Nu îți venea greu să fii tu dacă știai că deranjezi?”, a întrebat Andreea.

Lia i-a răspuns: „De la început, da. Chiar mi-a fost greu, dar după aia nu am mai ținut cont. Am zis că fac ceea ce simt. Dacă simți ceva să faci, nu ține cont de nimeni.”

Andreea a continuat: „Și după cât timp te-ai acomodat ca lumea?”, iar Lia a explicat cum a fost pentru ea perioada petrecută în competiție: „Eu m-am acomodat, cred, după puțin timp, dar m-am deschis în fața la toată lumea când l-am cunoscut pe Filip. Până atunci lumea m-a cunoscut doar cum sunt eu așa. Fațada, cum s-ar zice. Persoana potrivită te ajută să descoperi o latură pe care nu ai știut că o ai. Da, fetelor. Dacă simțiți să faceți ceva, să faceți.”

Lia i-a oferit apoi un sfat direct Luciei și i-a zis că: „Lucia, vreau să îți dau un sfat. Când iubești o persoană, nu cred că persoana de lângă tine o să te facă să renunți la ceva pentru a fi împreună. Indiferent de loc, de situație, acceptă și o să fiți împreună. Dacă nu, acolo nu există iubire adevărată. Vreau să fii directă cu tine și să nu pierdeți timpul aici pe certuri, care știți că nu o să ducă nicăieri. Dacă le rezolvați, e bine. Poate o să fiți bine, dar dacă apar subiectele astea încă odată și încă odată, crede-mă că nu duce la un final bun. Să nu pierdeți timpul pe lucruri de genul pe care le aveți voi acum.”

Lucia i-a răspuns că ea și Iosif au avut mai multe certuri, însă de fiecare dată au reușit să găsească o rezolvare. La rândul său, Lia i-a recomandat să îi ia drept exemplu pe Veronica și Ahmed, cuplul format în sezonul trecut al emisiunii, subliniind că aceștia au comunicat foarte mult înainte de a lua decizia finală.

Rămâne de văzut dacă sfaturile oferite de Lia și Filip îi vor ajuta pe concurenți și cum vor evolua relațiile din „Casa Iubirii” în perioada următoare.

Lasă un comentariu