Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a transmis o directivă internă prin care stocul de uraniu al țării — deja îmbogățit la un nivel apropiat de calitatea militară — nu va părăsi Iranul.
Gestul, venit în plin proces de tatonări diplomatice, este perceput ca o sfidare la adresa președintelui american Donald Trump și a liniei dure cerute de Washington în negocierile pentru oprirea confruntării militare dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte.
Directiva care schimbă calculele
Potrivit unor surse iraniene de rang înalt, directiva lui Mojtaba Khamenei interzice explicit expedierea în afara granițelor a uraniului aproape de calitatea necesară pentru arme nucleare. Măsura înăsprește poziția Teheranului în raport cu una dintre principalele cerințe ale Statelor Unite în eventualul acord de pace: scoaterea din țară a materialului fisionabil cel mai sensibil. Formularea deciziei trimite un semnal ferm aliaților Iranului și, mai ales, adversarilor regionali, că Teheranul dorește să își păstreze pârghiile strategice pe propriul teritoriu.
„Directiva Liderului Suprem și consensul din cadrul sistemului este ca stocul de uraniu îmbogățit să nu părăsească țara.”
„Directiva Liderului Suprem și consensul din cadrul sistemului este ca stocul de uraniu îmbogățit să nu părăsească țara.”
Pe de altă parte, oficiali israelieni au transmis că Donald Trump a garantat Israelului că stocul iranian de uraniu foarte îmbogățit va fi scos din Iran și că orice înțelegere trebuie să conțină această clauză. În aceeași logică, premierul Benjamin Netanyahu a indicat că nu va considera conflictul încheiat până când materialul nu va fi retras. În spațiul american, au apărut și dezmințiri la adresa relatărilor privind ordinul lui Khamenei, semn că, la Washington, disputa se poartă nu doar pe conținut, ci și pe percepția publică a pașilor făcuți de Teheran.
Context nuclear și implicații
De ani buni, Israelul, Statele Unite și mai multe capitale occidentale acuză Iranul că urmărește obținerea unei arme atomice. Argumentul central invocat este ritmul accelerat al îmbogățirii uraniului: Teheranul a atins un nivel de 60%, sensibil apropiat de 90%, pragul uzual pentru calitate militară. Iranul neagă constant că ar urmări fabricarea unei bombe și își prezintă programul ca fiind strict pașnic, însă presiunea pentru înstrăinarea stocurilor sensibile rămâne una dintre condițiile-cheie cerute de americani. Dacă rămâne valabilă, noua directivă ar complica semnificativ orice formulă de compromis în care materialul fisionabil să fie transferat într-o altă țară sau să fie diluat sub supraveghere internațională.
Decizia vine și pe fundalul profilului discret al lui Mojtaba Khamenei. Noul ayatollah — numit în locul tatălui său, ucis în atacuri atribuite SUA și Israel — nu a avut, de la desemnare, nicio apariție publică. În plan intern, această tăcere poate fi interpretată ca o strategie de consolidare, în care mesajele esențiale sunt livrate prin canale instituționale, nu prin expunere mediatică. În plan extern, însă, efectul este unul de opacitate controlată: rivalii primesc semnale clare despre liniile roșii ale Teheranului, fără ca liderul să intre în arena publică a replicilor politice.
În următoarele zile, ochii diplomaților vor rămâne ațintiți pe felul în care Washingtonul și Ierusalimul își calibrează răspunsurile: dacă vor insista pe evacuarea materialului din Iran ca premisă a oricărui armistițiu sau dacă vor testa formule alternative de verificare. În același timp, la Teheran, rămâne de văzut cum va fi pusă în practică interdicția privind transferul de uraniu și ce marjă de manevră vor avea negociatorii în fața unei linii politice care, pentru moment, pare bătută în cuie.